Aglomaratie Borsa (c) eMM.roIn luna august, Borsa devine micul Las Vegas al Maramuresului. Localnicii plecati in strainatate se intorc acasa cu valuta, preturile cresc, se vinde orice, oricat. La fel ca si metropola americana, Borsa in aceasta perioada pare un oras care nu doarme: nuntile si petrecerile se tin lant, terasele sunt pline la orice ora. 

Volumul tranzactiilor valutare in orasul Borsa a crescut naucitor de la inceputul lunii august. Neoficial, reprezentantul uneia dintre bancile ce au in Borsa puncte de lucru recunoaste ca la un bancomat se schimba zilnic peste 20.000 euro.

Criza peste tot...Strazile urbei s-au umplut iar de masini scumpe, cu numere de Italia, terasele sunt pline, au fost nunti desi era post... Cu toate acestea, chiar si in micul Las Vegas, unde “jocurile” sunt facute de stranieri, se simte criza. In acest an, sustin autoritatile locale, numai jumatate din cei plecati peste granita s-au intors acasa.

"Eu cred ca se simte efectul crizei, nu obligatoriu la noi, cat peste tot. Dupa ce am observat, numarul celor care au apelat la diverse servicii din primarie e cam la jumatate fata de anii trecuti. Cat despre numarul celor plecati din Borsa, legenda spune ca jumatate din cei 24.000 de locuitori ai orasului sunt dusi, dar abia dupa recensamant o sa va pot spune cati sunt dusi, cati acasa", a spus primarul localitatii, Remus Stetco.

Casatorii "la minut"
In plus, spune edilul, parca recesiunea i-a mai imblanzit pe borsenii-italieni cunoscuti ca fiind iuti de manie. Anul acesta au fost mai putine conflicte, iar ofiterul de stare civila din primarie are de lucru si cate 16 ore/zi. 
"Lucram in august cam cat sase luni din restul anului. Pentru luna august avem 60 de casatorii, fata de sub 20 in celelalte luni ale anului. Nu este termen de comparatie. Insa nu stiu daca pot estima numarul celor plecati si al celor reveniti. Eu as spune 9-10.000 de borseni plecati, din care, dupa cum arata orasul acum, sunt acasa cam 4.000," detaliaza ofiterul de stare civila Silvia Grec.

Oras adoptiv pentru copiii borsenilor... Silvia Grec spune ca Borsa devine un oras adoptiv pentru copiii localnicilor. "Cam 90% din copiii borseni sunt nascuti in Italia. Pentru acest an, din 200, 180 sunt nascuti in strainatate!" - ami spus Grec.

Pulsul localitatii poate fi luat si in magazinele din centru. Conform vanzatorilor, in primele zile de la intoarcerea stranierilor in Borsa, se cumpara electrocasnice, haine, apoi alimente. Totusi, vanzarile nu merg ca altadata...

"Nu se mai vinde ca odinioara. Sigur ca am avut vanzari mai bune, dar nu ca in anii tercuti.Cred ca se simte criza si la ei, poate unii au tot venit acasa de tot," spune Petre Orban Alexandru, administrator de magazin de electrocasnice.

Hale cu apartamente
In magazinele de materiale de constructii adie insa vant de bunastare.

"Merge si mai bine ca-n anii trecuti. S-au inzecit vanzarile, iar in acest an am observat ca au inceput constructii noi, fata de ani anteriori in care se faceau doar reparatii. Vedeti, pe noi, in Borsa, nu ne afecteaza criza din Romania, ci cea din Italia, Spania, Franta. Cum acolo economia incepe sa-si revina, nu prea se simte la noi. In general, acum construiesc spatii de productie, gen hala la parter si apartamente la etaj, dar nu pentru ei, ci pentru copii. Ei nu mai revin altu' in tara, au acolo apartamente, credite, o situatie. Aici, fara o sursa de venit...", spune Sorin Timis, administrator de firma de materiale de constructii. 
Intr-adevar, multi dintre italo-borseni intorsi acasa spun ca nu vor ramane in Romania. 
"Suntem plecati cam de 16 ani...dar eu nu vad prea mare evolutie aici. Nu vad la ce m-as intoarce. Suntem in Germania, ne-am facut acolo o situatie. Aici totul e...stiti dumneavoastra...si la medic si-n alte parti te astepti sa fii tratat ca un om. Nu ne mai intoarcem, nici nu am construit casa aici...," spun doi borseni, sot si sotie.

Desi pe an ce trece, tot mai putini localnici se intorc la vatra, revenirea brusca a 4.000 de oameni intr-un orasel precum Borsa se simte...

Sursa: Maramuresul Online




Maramuresul OnlineMaramuresul Online

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Buna ziua,

    As fi interesat de un link-exchange cu blogul dvs. Daca sunteti interesat astept un email pe admin@motruinfo.ro

    Cu respect,
    Ursu Radu

    (Dupa vizualizare as avea rugamintea ca acest comentariu sa fie sters)

    RăspundețiȘtergere