Taierea porcului la Moroseni !!!

Ziua de Ignat, numita si Ignatul porcilor, se sarbatoreste in fiecare an pe 20 decembrie. Datina injunghierii porcului se mai pastreaza in satele din Maramures, chiar daca sacrificarea nu are loc neaparat in data de 20 decembrie. Taranii nu concep sa le lipseasca de pe masa de Craciun afumaturile, care stau la loc de cinste alaturi de sticla cu horinca. Carnati, caltabosi, sangerete, toba sunt asezate, ca o ofranda, in fata colindatorilor, ca semn de multumire pentru urarile de bine care li se fac. In traditia populara romaneasca, Ignatu’ este o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul din calendarul ortodox. Exista un timp ritual al sacrificiului porcului – ziua de Ignat (20 decembrie) sau dupa Sfantul Vasile (aproximativ aceeasi zi pe stil vechi), dimineata in zori – moment al zilei propice multor practici rituale. Ritualul taierii porcului, in ziua de Ignat, se leaga de o traditie a epocii precrestine, cand se aduceau jertfe zeitatilor ce apareau si dispareau in perioadele de innoire a timpului. Ignat era o divinitate solara (”ignis” insemnand ”foc” in latina), si, prin analogie, este si numele Sfintului Ignatie Teoforul din calendarul crestin – ortodox, numit de popor si Ignatul porcilor.

La tara, in aceasta zi, singura activitate permisa era sacrificarea si pregatirea porcului, pentru ca in rest nu se lucra nimic. Mai demult, taranii credeau ca un porc neinjunghiat in ziua de Ignat nu se mai poate ingrasa, pentru ca inainte cu o noapte acesta isi viseaza cutitul sau moartea, cum se zicea pe la tara. “Daca nu tai porcul de Ignat, nu-i mai merge bine…” sau ”Dupa Ignat, porcul slabeste”, obisnuiau sa spuna batranii. Pana sa fie sacrificati, porcii erau ingrijiti cu mare atentie, pentru ca li se dadea sa manance graunte ca sa aiba carnea buna. Taierea incepea in zorii zilei de Ignat cu o rugaciune. Potrivit traditiei, intre ochii porcului se facea semnul crucii cu varful cutitului. De asemenea, se obisnuia ca, inainte de sacrificiu, porcul sa fie stropit cu apa sfintita si asezat cu capul spre rasarit. Apoi ”misarosul” – un taran priceput in injunghierea animalelor – infigea cutitul in inima cu o lovitura scurta si precisa, care sa nu duca la agonie. La taiere, se spunea ca nu trebuie sa stea nicio persoana miloasa, pentru ca astfel porcul moare cu greutate, iar carnea nu mai e buna, si ca parul porcului trebuie inmuiat in sange ”ca sa nu se stinga neamul porcilor”. Dupa ce porcul moare, acesta este asezat pe un ”pat” si este parlit cu grija pe toate partile de barbatii casei. Daca, din greseala, plesneste o parte de piele, se uda repede cu apa sau se freaca, folosindu-se zapada, ca arsura sa nu se intinda. Cand pielea s-a ars indeajuns, porcul se rade cu cutitul si se clateste cu apa calda pana ramane curat si galben. Operatiunea odata terminata, se trece la taierea efectiva a animalului. Mai intai se taie picioarele de la genunchi in jos, apoi urechile si coada, din radacina. Este momentul cel mai asteptat de copii, pentru ca lor le revine soricul de urechi si coada pentru care sunt in stare sa se si bata daca sunt prea multi. Se scot soldurile, iar slanina se despica de-a lungul spinarii si de-a lungul gatului, desfacandu-se cu incetul, pana la pantece. Apoi, se desface capul in doua parti, fiecare cu cate o falca. Falcile se taie in doua parti, iar creierul se scoate la urma, cu atentie sa nu se sfarame. Dupa cap, se scot ”iepurele” (osul pieptului cu cei doi muschi dinainte) si ”iepurasii” (cei doi muschi ai spinarii), rarunchii si coastele. La urma se scot maruntaiele, din care se desprinde fierea cu mare atentie, sa nu se sparga. Apoi, se cauta besica, se dau deoparte matele si ficatul, plamanii sau bojocii, splina, invelitoarea de grasime a maruntaielor sau osanza si stomacul. Pentru a afla greutatea de carne a porcului taiat, se inmulteste cu zece greutatea capului, care se poate pune mai usor pe cantar. Femeile nu stau nici ele, ci se pregatesc pentru gatitul carnii, iar la final de ”pomana porcului”. Ele pun maruntaiele la fiert, curata matele in care se vor umple mai tarziu carnatii si caltaosii, spala bine stomacul pentru toba, adica sa prepare exact produsele fara de care Craciunul nu este Craciun, si care nu ingretoseaza mai pe nimeni cand le vede intinse pe masa. Ritualul practicat de Ignat este unul antic, care se regaseste in traditia mai multor popoare. De exemplu, in Egiptul antic, porcul era adus ca jertfa zeului Osiris, iar in Grecia antica un ritual similar se savarsea in cinstea zeitei Demeter. Sfantul Ignatie, de a carui zi se leaga obiceiul, se pare ca a fost copilul pe care l-a luat in brate Iisus Hristos cand a spus apostolilor: ”De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia cerurilor. Si cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste“. Pentru aceasta s-a numit Sfintul Ignatie purtator de Dumnezeu. Biserica spune ca acesta a fost in tinerete ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul si, la varsta maturitatii depline, ca urmas al apostolilor ce era, a fost ales episcop in Antiohia Siriei, cetate in care pentru prima data ucenicii Domnului au inceput a se numi crestini. Pentru credinta sa, in timpul prigoanei impotriva crestinilor, Ignatie a fost prins de pagani si aruncat la fiare ca sa-l sfasie, in timpul unei serbari dedicate idolilor, la Roma. Din trupul sau au ramas numai oasele cele mai mari care au fost adunate de credinciosi si puse la cinste in loc insemnat, in ziua de 20 decembrie, anul 107.