Ţara obezilor
Serus toc! Am văzut le televizor că România îi ţara cu un sfert din populaţie obeză. Adică unu din patru oameni îi gras. Specialiştii în nutriţie ne avertizează să fim atenţi ce băgăm în gură la ora mesei, pentru că s-ar putea ca tensiunea arterială sau canceru' de colon să ne pândească la orice colţ.
Problema-i simplă şi totuşi foarte complicată. Lumea o început, la un moment dat, să migreze de la ţară către oraşe, că acolo viaţa-i mai mişto. Mâncarea-i mai bună, apa-i la robinet, nu tre' să meri cu găleata la fântână şi nici nu tre' să stai pă budă în aer liber să-ţi îngheţe momiţele pe timp de cancer. Acuma, lumea o început să-şi dea seama cât de proastă o fost. Şi, încet, încet, liniştea satelor îi mai atractivă şi mai luxoasă decât apartamentu' cu două camere de la oraş. Automat, produsele agroalimentare de la ţară îs considerate ECO, iar apa de la izvor îi mai ceva ca apa fermecată. Subit, tot ce-i de la ţară îi vintage. Şi asta tot din prostia omului.
Aşa că, ar fi bine (zic nutriţioniştii) să nu mai mâncăm prăjeli, grăsimi, alimente de genul parizerului sau şniţelelor. N-avem voie să bem cola, n-avem voie să bem bere, pălincă sau alte alcoale. N-avem voie la cipsuri, seminţe şi alte cronţănele. Păi atunci ce-avem voie? Să renunţăm noi la clasicul meniu de pâine cu slănină şi cu ceapă? C8ilu' mi se plângea zilele trecute că i-am pus o merinde foarte grasă în ghiozdan. Sandviş cu slănină. Adică o felie de pâine între două de slănină. Păi omu' tre să crească, să se facă mare! La ce să mai renunţăm? La serile de drojdeală când sunt meciuri de fotbal? Cum ar fi meciurile stropite cu apă plată cu lămâie? Sau poate că la nuntă ar fi frumos să servim sarmale dietetice şi friptură de post. La bunică-mea la ţară, drojdierii care veneau la crâşmă serveau un rachiu, pe care-l stingeau cu lichior cherry. No, unde-i dieta în toate astea?
Oricum o calculezi, prost moment şi-o găsit ăştia să ne recomande diete. Păi pă vreme de criză, nu cred că-i momentu' să ne mai gândim ce mâncăm. La banii noştri, ce prindem, aia mâncăm. Adică şi sărac, şi cu pretenţii? Că de sărac n-ar fi o problemă, că deja parcă ne-am obişnuit. Da' cu pretenţii… pffffff… specialitatea românului. Din câte sărbători am petrecut, mi-am dat seama de un lucru: Crăciun sau Paşti fără mâncare se mai poate… da' fără băutură?! Veci pururi! Orice om sănătos îşi face înainte de sărbători proviziile la băutură şi apoi la mâncare. Să fie sigur, dom'le! Că dacă vine cineva la el în casă, nu-i problemă că n-are ce să-i dea de mâncare, îi problemă că n-are cu ce să-l îmbete. Şi atunci, oricât de mare şi sănătoasă dietă am ţine noi, dac-o stropim cu băutură, ne întoarcem de unde-am pornit. Şi dacă în mod normal nu-i sănătos să mâncăm prăjeli, io zic că la români nici n-ar fi o problemă. Răbdări prăjite! Asta-i specialitatea noastră. Că am răbdat atâta vreme, aşteptând să ni se îndeplinească dorinţele şi promisiunile electorale, încât s-o prăjit şi ele. Şi, oricum, la vreme de criză şi de degringoladă politică, nu cred că-i aşa de important ce băgăm în gură. Cred că-i mai important ce scoatem pe ea. Sau, mai exact, cât scoatem, pentru că unii când încep, nu se mai ştiu opri. V-am ţukat!
0 Comentarii