Mădălina Manole a murit. A fost găsită într-o baltă de sânge, cu capul spart (Imagine: Cătălin Luţu/Mediafax Foto)
Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare. Apoi a fost chemat medicul, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea a fost găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.
Potrivit anchetatorilor, Mădălina Manole ar fi lăsat un mesaj pe telefonul soţului său.
În urmă cu trei săptămâni, cântăreaţa ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol. În locuinţa respectivă locuiesc soţul Mădălinei şi soacra acesteia.
Mădălina Manole a fi împlinit azi 43 de ani şi avea un băieţel de 2 ani.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat că la ora 6.30, serviciul unic de urgenţă a fost anunţat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreaţă.
Soţul artistei a declarat autorităţilor că aceasta ar fi luat medicamente, însă până la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronunţare asupra cauzei decesului.
Amplă anchetă în cazul decesului Mădălinei Manole
Autopsia va stabili cauzele producerii decesului Mădălina Manole, au precizat sursele citate.
Primele cercetări indică fără dubii că artista s-a sinucis, unul dintre elemente care confirmă această ipoteză este şi mesajul pe care cântăreaţa l-a lăsat miercuri, în jurul orei 2.00, soţului său pe telefonul acestuia, în care spunea că "nu se mai simte frumoasă", afirmă sursele citate.
Anchetatorii însă prelevează probe şi audiază membrii familiei cântăreţei pentru a elucida împrejurările în care s-a produs moartea Mădălinei Manole.
0 Comentarii