Au aparut subiectele pentru BAC-ul din 2012

Subiecte bac 2012

Subiectul I (Limba și Literatura Română)
Se dă textul: “Ana are mere”.
Pe foaia de examen sau pe o altă hârtie pe care o aveți la îndemână, șervețel, ambalaj de ciocolată, etc. scrieți răspunsul la următoarele întrebări:
1. Ce are Ana?
2. Cine are mere?
3. Extrageți cel puțin un fruct din text.
4. Desenați un măr.
5. Scrieți un alt nume de fată în afară de Ana. Dacă nu vă amintiți e bun și un nume de băiat.
6. Alcătuiți o scurtă compunere în care să povestiți ce vă trece prin cap.
7. Analizați textul în 3-4 pagini, sau la alegere scrieți un banc.

Subiectul II (Matematică)
1. Aflați valoarea lui x din ecuația: x = 2.
2. Suma a două numere este 4. Numerele sunt egale. Aflați măcar unul din cele două numere.
3. Calistrat avea 10 ani când mama lui l-a ars cu un fier încins pentru că a luat un 9 la matematică. Câți ani are Calistrat la 2 ani după tristul eveniment?
4. Desenați un pătrat.
5. Imaginați-vă un trunchi de piramidă triunghiulară regulată.
6. Puneți în ordine crescătoare numerele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9.
7. Gândiți-vă la două numere la alegere și scrieți-l pe cel mai mare.

Subiectul III (Istorie)
1. Asociați următorii șefi de stat cu anii în care au murit: Burebista, Nicolae Ceaușescu – 44 î.Hr, 1989 d.Hr.
2. Scrieți un scurt text istoric folosind următoarele cuvinte: bătălie, democrație, Ștefan cel Mare, porumb fiert, Decebal, 1600.
3. Faceți un portret al lui Deceneu așa cum vi-l imaginați.
4. Ordonați cronologic următoarele evenimente istorice: apariția omului, Unirea de la 1600, majoratul lui Burebista, Unirea de la 1918.
5. Ce țară s-a format în urma Marii Uniri de la 1918?
6. Deduceți o calitate a domnitorului Radu cel Frumos analizând cu atenție numele acestuia.
7. Analizați comparativ în 2-3, maxim 4 cuvinte domnia de 2 luni a lui Ciubăr Vodă și cea de 47 de ani a lui Ștefan cel Mare în Moldova. Încercați să analizați din cel puțin 3 perspective și să construiți un text care să respecte rigorile unei scrieri istorice cu caracter academic. Depășirea limitei de 4 cuvinte duce la excluderea din examen!

Subiectul IV (Geografie)
1. Comparați din punct de vedere al altitudinii Vârful Moldoveanu și Marea Neagră.
2. Enumerați doi vecini ai României. Dacă nu vă amintiți, enumerați doi vecini de-ai dumneavoastră de acasă.
3. În 7-8 pagini, analizați fauna, flora și relieful complex al statului Vatican.
4. În ce punct cardinal al României este situată Câmpia de Vest? Dacă nu știți ce este acela un punct cardinal puteți să răspundeți “Vest” și să treceți la subiectul următor.
5. Pasuri și trecători: Cine a spus “Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire”?
6. Alegeți variant corectă: Vârful Negoiu are altitudinea: a. 2535 metri b. 11 metri c. un miliard de metri d. altitudinea variază de la o zi la alta.
7. Conform unor măsurători, Vârful Omu ar avea altitudinea de 2505m, conform altor măsurători ar avea 2507m. Care credeți că este varianta corectă. Argumentați.

Sursa: Maramuresul Online

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii