Un DVD de ultimă generaţie va putea stoca câteva mii de filme



Trimite stirea pe Yahoo! Messenger



"Circa 10.000 de gigabiţi de informaţie digitală vor putea fi depozitaţi pe un nou suport, având aceleaşi dimensiuni precum un compact disc deja „clasic”


Noua tehnologie va presupune achiziţionarea unui nou tip de playere, oferind o gură de aer producătorilor de echipamente electronice, acum loviţi de recesiune


O întreagă arhivă cinematografică (circa 2.000 de filme) va putea fi stocată, de acum în cinci ani, pe un singur DVD de ultimă generaţie, graţie unei inovaţii a unei echipe de la Universitatea de Tehnologie Swinburne din Australia. Imaginile vor putea fi reproduse la cea mai bună rezoluţie, dar numai de un nou tip de playere, adaptate noii tehnologii mult mai performante.

Potrivit The Daily Mail, cercetătorii din Melbourne au reuşit să creeze un „ultra DVD” a cărui capacitate de stocare impresionantă este dată de către o serie de descoperiri nanotehnologice de ultimă oră. Informaţia digitală va fi stocată cu ajutorul unor particule de aur invizibile cu ochiul liber, care vor polariza lumina, încât undele acesteia să nu poată circula decât într-o singură direcţie.

„Am arătat cum un material nano-structurat poate fi încorporat unui disc pentru a-i mări capacitatea fără a-i mări dimensiunea”, a declarat Min Gu, unul dintre inventatori. Elementul inovator este complet invizibil, astfel că DVD-ul viitorului va păstra aceleaşi dimensiuni ale compact discului (CD) clasic, lansat în 1982 de Phillips şi Sony, respectiv un diametru de 120 milimetri.

De 1.100 ori mai multă informaţie

Păstrând aceeaşi formă ca un CD (care înmagazinează până la 700 megabiţi de informaţii sau 80 de minute de muzică), un DVD avea să marcheze o primă revoluţie, oferind posibilitatea de stocare a 8,5 gigabiţi de informaţie. Pe un asemenea suport încape câte unul din majoritatea filmelor artistice produse vreodată, care nu depăşesc, în medie, două ore. Ulterior, tehnologia Blu-ray a permis stocarea de 50 gigabiţi de informaţie – şi mai multe filme, dar şi o rezoluţie a imaginii mult mai bună. Însă, cercetătorii australieni vin cu o propunere şi mai tentantă – 10 terabiţi (sau 10.000 de megabiţi) de informaţie stocată pe un singur disc. Aceasta înseamnă o capacitate de peste 1.100 ori mai mare decât a unui DVD obişnuit!

Patru dimensiuni de stocare

În mod obişnuit, un DVD are două dimensiuni de stocare, aşezate una peste alta, pentru informaţia digitală (codată în serii de unu şi zero). Cititorul cu laser al playerului citeşte mai întâi informaţia de pe un nivel, apoi îşi ajustează focalizarea şi citeşte al doilea nivel. Faţă de acestea, noul DVD aduce două „extra dimensiuni” de înmagazinare a informaţiei – culoarea luminii şi polarizarea acesteia. Nanoparticulele de aur introduse pe suprafaţa discului reacţionează cu anumite lungimi de undă ale luminii, astfel că, pe aceeaşi suprafaţă, pot fi stocate mai multe date în funcţie de diferite culori. În mod similar, polarizarea luminii, la zero grade şi la 90 de grade, permite înregistrarea de informaţii în „straturi” diferite.

Prim pas înspre televiziunea tridimensională

Momentan, înregistrarea de informaţii pe „ultra DVD” consumă mult timp, ceea ce este incompatibil cu graba consumatorului zilelor noastre. Astfel, cercetătorii încearcă să grăbească procesul, având un acord cu Samsung pentru proiectarea de playere adecvate noii tehnologii. Însă impresionanta capacitate de stocare este o premisă a televiziunii tridimensionale. Pentru ca personajele din imagini să dea impresia că au intrat „în carne şi oase” în casele telespectatorilor, un suport informaţional care să cuprindă 10.000 de gigabiţi este binevenit.