„Ionu lui Budu din Å¢ara OaÅŸului a ucis la nunta lui pe Finta, nobil în Mănăstirea Bixadului, mai ceva ca prinÅ£ul Danemarcei / A jurat răzbunare pe mormântul tatălui său ÅŸi Å¢epeÅŸ Voievodul pentru motivul cruzimilor sale ÅŸi fărădelegii / Sângele cere sânge /ÃŽn cuÅ£itul strâns între dinÅ£i la jocul miresei, Finta e mort cu ochii deschiÅŸi / Mâna miresei se întinde spre el să oprească sângele ce se revarsă cu bulbuci ca într-un izvor de apă minerală / Cine a strigat odată în noapte ÅŸi a fost mânat de fapta răzbunării / Are clipa regăsirii sale: pentru moarte se plăteÅŸte moarte”. Poezia despre Finta ÅŸi Ionu Budului nu e singulară ÅŸi nici ciudată. ÃŽn MaramureÅŸ ÅŸi OaÅŸ,crima nu înseamnă doar pedeapsă ÅŸi păcat. E cântată, scrisă în poezii, însemnată în registre bisericeÅŸti ÅŸi uneori chiar invidiată. De veacuri, oÅŸenii ÅŸi maramureÅŸenii omoară uÅŸor ÅŸi repede, instinctual.
Aşa, cum îi vezi făloşi, în costume populare, cu flori roşii, ca sângele, coborând din maşini luxoase cumpărate pe bani câştigaţi cu greu în Vest ori stând drepţi în biserici, nici n-ai bănui că sub centura lor, zace, ca un testament, ori un blestem, cuţitul.
Aşa cum au în sânge demnitatatea, dârzenia ori hărnicia, unele neamuri au şi setea de sânge. Cultura crimei. O cultură la fel de veche şi autentică ca şi obiceiurile, tradiţiile, cultul lemnului ori a meşteşugurilor tradiţionale.
Mărturie stau registrele vechi, de înmormântare păstrate de preoţi, înţesate cu însemnări ale blestemului care curge în sânge şi face să curgă sânge:
„ÃŽn 1887, Iacob Clum din Å¢ara OaÅŸului o murit de lovituri grele de secure.
În 1895, Ioan Silaghi de 27 de ani este ucis de cuţit, tot în acest an, Ioan Cioară de 34 de ani este ucis de cuţit. În 1900, Ierunca Viorel de 41 de ani este ucis cu coasa. În 1904, Vasuci Iuliu de 21 de ani are moarte violentă.
ÃŽn 1905, Vasile CiorcaÅŸ de 37 de ani este ucis cu sapă. ÃŽn 1924 Dumitru Măli este ucis de Vasil ÅŸi Gheorghe BotoÅŸ la o nuntă. ÃŽn 1931, pe Rus Marinca de 46 de ani o omorât-o bărbatu-său”. Sunt numai câteva dintre crimele trecute în registrul din CălineÅŸti. Motivul: de cele mai multe ori, demnitatea, fala.
Maramureşenii suferă de un păcat capital: trufia. Iar pentru ei, apăsarea crimei e mai uşor de suportat decât apăsarea umilinţei.
Scriitorul Nicoară Mihali, care realizează o lucrare ÅŸtiinÅ£ifică pe acestă temă ÅŸi este regizorul unui film care dezbate pe larg subiectul crimei spune că cel mai vehiculat caz de acest fel este cel al lui Tămăşcău, din Bixad: „Era un om de temut. Avea casă, maÅŸină, înainte de 1989. Era ajuns, bine văzut. După aceste apucături a intrat într-un bar cu alÅ£i prieteni. L-a obligat pe unul să-l sărute în fund. Umilit, în văzul celorlalÅ£i, de frică, a făcut asta, dar a spus că pentru o asemenea umilinţă trebuie să mă răzbun. Åži-a luat doi prieteni, la miezul nopÅ£ii s-a prezentat la uÅŸa lui, s-a dat drept fratele lui. Ä‚sta i-a deschis. I-a dat cu un par în cap, a leÅŸinat, l-au legat de mâini ÅŸi de picioare, l-au pus într-o căruţă. Unul dintre prieteni era căruÅ£aÅŸ, celălalt era cu vioara.
I-a luat pe cei trei copiii a lui Tămăşcău din casă şi i-a aruncat lângă tatăl lor, unul avea 11 ani, unul 9 ani şi unul 7 ani. Mai târziu l-am filmat şi pe copilul de 11 ani, cu cuţitul în mână, cum a jurat pe mormântul tatălui său că îl va răzbuna, dar n-a avut pe cine.
Unul mână căruÅ£a prin tot satul, de la miezul nopÅ£ii până dimineaÅ£a, unul cântă din vioară ÅŸi cel care l-a sărutat în fund a împlântat cuÅ£itul în el să-ÅŸi scurgă sângele. Dimineaţă l-au dus la marginea pădurii ÅŸi îl răstignesc. Asta s-a întâmplat prin 96-98. Procesul s-a mutat la căminul cultural. Au fost condamnaÅ£i, cel care a cântat la vioară 18 ani, cel care a mânat căruÅ£a 16 ani ÅŸi cel care a împlântat cuÅ£itul14 ani. Cea mai mare vină o avea cel care a cântat la vioară. Cel cu vioara a murit la scurt timp. Apoi a murit ÅŸi căruÅ£aÅŸul, iar pe ucigaÅŸ l-au găsit mort cam în zona în care a fost răstignit pe cruce Tămăşcău. A fost un păcat grav pentru că trupul lui Tămăşcău a fost pus peste trupul lui Iisus. Åži sângele lui s-a scurs pe răstignire”.
Mihali spune că şi în zona Borşa, unde a copilărit, cultura crimei este la fel de puternică. Borşenii, obişnuişi să nu fie supuşi, omoară şi ei la fel de repede şi tot cu cuţitul. În trecut, anual aveau loc două-trei crime aici. Multe de la chestiuni mărunte. Chiar şi un dans cu partenera nepotrivită la o nuntă era un motiv suficient pentru o crimă.
Mai nou, borşenii şi oşenii au dus cu ei cultura crimei în Vest. Recent, un tânăr de 22 de ani l-a înjunghiat pe consăteanul lui de 27 de ani, la Paris.
Se pare că motivul era faptul că victima îi datora ucigaÅŸului 200 de Euro. Tot în FranÅ£a, doi borÅŸeni s-au împuÅŸcat pentru o maÅŸină. ÃŽn Portugalia, s-au ucis pentru o femeie. ÃŽn Viena pentru un joc de cărÅ£i. Mihali spune că: „ÃŽn OaÅŸ ÅŸi BorÅŸa există o cultură puternică a crimei. Majoritatea crimelor se fac de dragul de a face crime. Motivele pentru care se ucide un om sunt extraordinar de banale. Faptul că a dansat cu femeia pe care o iubea e suficient. MaramureÅŸenii ÅŸi oÅŸenii săvârÅŸesc păcatul trufiei, de a arăta că e mai mândru, mai bărbat, mai reuÅŸit decât celălalt. Dacă puÅ£in din această mândrie e lezată, individul se hotărăşte să facă dreptate”.
Statisticile sumbre demonstrează că crima nu are nici vârstă, nici sex. Nu foarte demult, o femeie de vreo 60 de ani din Certeze a ucis-o pe alta, prietenă de-a sa, pentru că a aflat că soţul o înşela cu ea. A aruncat benzină pe ea, a aşteptat să ardă şi s-a predat. Cei mai mulţi, după ce săvârşesc crima sau îşi răzbună tatăl ori bunicii ucişi la rândul lor, se predau. Nu regretă şi ar face oricând la fel, pentru că, în viziunea lor, nu există altă cale.
Ionu MoiÅŸ are păr alb ÅŸi o vârstă venerabilă. Dacă-l vezi, nici n-ai spune că în tinereÅ£e a comis o crimă. S-a întors din Siberia. Avea 27 de ani ÅŸi s-a îndrăgostit de o fată din sat. Un alt băiat, care o plăcea, i-a spus s-o lase în pace. N-a ascultat, a făcut nuntă. „Concurentul” a venit la nuntă, a mâncat, a băut, dar a doua zi s-a luat la bătaie cu cumnatul lui. El a auzit ÅŸi l-a înjunghiat prin spate: „Am stat în spatele lui ÅŸi gata. O fost gata imediat. L-am ÅŸi potrocat. N-am fost pedepsit nicio secundă. Ne-o dus poliÅ£ia până în Satu Mare. Primaru ne-o dat acte ÅŸi de la procuratură ne-o dat foaie de drum. Åži gata. N-am făcut închisoare nicio secundă”.
Cu timpul, ÅŸi maramureÅŸenii ÅŸi oÅŸenii par să-ÅŸi fi acceptat cultura crimei. AÅŸa cum au acceptat porÅ£ile de lemn, tradiÅ£iile, jocul la ÅŸură, sau aÅŸa cum te resemnezi în faÅ£a unei maladii grave. Doar cântecele ÅŸi strigăturile de la nunÅ£i mai amintesc că, ce centuri, poartă cuÅ£ite: „Săraca centura mea/ Trei cuÅ£ite zac în ea/ Unul râde, unul plânge, unul zice că a bea sânge”.
În tradiţia populară, justiţia e simplă: pentru moarte se plăteşte moarte.
Dovezile crimelor din registrele bisericeÅŸti
În 1887, Iacob Clum din Ţara Oaşului o murit de lovituri grele de secure.
În 1895, Ioan Silaghi de 27 de ani este ucis de cuţit, tot în acest an, Ioan Cioară de 34 de ani este ucis de cuţit.
ÃŽn 1900, Ierunca Viorel de 41 de ani este ucis cu coasa.
În 1904, Vasuci Iuliu de 21 de ani are moarte violentă.
În 1905, Vasile Ciorcaş de 37 de ani este ucis cu sapă.
În 1924 Dumitru Măli este ucis de Vasil şi Gheorghe Botoş la o nuntă.
ÃŽn 1931, Rus Marinca de 46 de ani o omorât-o bărbatu-său. – CălineÅŸti.
Cămârsana
1863 – Iacob Drăga de 43 de ani, omorât.
1865 – Toader Simescu, omorât în armată.
1877 – Beni Åžtefan de 40 omorât la o nuntă.
Glodan Ioan de 24 de ani omorât la aceeaşi nuntă.
Certeze
1918 – Gheorghe OraÅŸ de 41 de ani împuÅŸcat.
1907 – Demian Åžtefan de 57 de ani l-o tăiat cu cuÅ£itul la pântece.
1937 – Ioan Sas de 18 ani omorât la dans în NegreÅŸti.
În urma acestui păcat al trufiei există o permanentă competiţie.
Literatura crimei
Cimitirele, inclusiv cele „vesele” sunt pline de dovezi ale păcatului sângelui: „ÃŽn lume cât am trăit Baros Vasile m-m numit/ Să vă spun ce s-a întâmplat/ Din armată am plecat/ O venit un blăstămat, Covaci Ioan/ Cu cuÅ£itul m-o tăiat, zilele mi le-o luat/ Cu altu’ m-o confundat/ Eu fără să fiu băut, zilele mi le-am pierdut/ Lângă hotel în NegreÅŸti/ Tu Vasile nu mai eÅŸti./ Eu viaÅ£a o lăsai la 22 ani./ Mi-o cântat cucu cu dor ca să mor tânăr fecior./ ÃŽn loc de căsătorie, moartea mi-o fost dată mie./ Să-i vădeÅ£i pe-ai mei părinÅ£i./ După mine ei tăt plâng ÅŸi se întreabă cu dor unde-i dragul nost fecior./ Cum nu-i pasă codrului că rupi o rămurea, aÅŸa nu-i pasă criminalului de viaÅ£a. / Amu în încheie io vă zâc la revedere”.
Sursa: Maramuresul Online
0 Comentarii